Surpriză în Rusia: Banca centrală a majorat dobânda cheie la 7%

Economica.net
03 03. 2014
flag_of_russia_48387800

Majorarea dobânzii de politică monetară cu 150 de puncte de bază, decizie care se aplică începând de luni dimineaţa de la ora 07.00 GMT, a fost luată în urma unei reuniuni de urgenţă a responsabililor de la Banca centrală a Rusiei. În mod normal următoarea reuniune de politică monetară era programată a avea loc în data de 14 martie.

‘Această decizie este destinată evitării apariţiei riscurilor asupra inflaţiei şi stabilităţii financiare legate de volatilitatea crescută de pe pieţele financiare’, se arată în comunicatul de presă al Băncii Rusiei, care nu face o referire expresă la Ucraina.

Luni dimineaţa, la deschiderea pieţei ruseşti, dolarul american a atins valoarea record de 37 de ruble în timp ce moneda euro a atins şi ea un nivel record de 51,2 ruble. De asemenea, indicele Micex al bursei ruseşti s-a prăbuşit cu până la 8% la debutul tranzacţiilor.

Sâmbătă, Parlamentul Rusiei a votat în unanimitate să aprobe cererea făcută de preşedintele Vladimir Putin pentru desfăşurarea de trupe în Ucraina, în pofida avertismentelor făcute de liderii occidentali care au cerut Rusiei să nu intervină în Ucraina.