Surpriză pe piața petrolului. Grupul OPEC+ a decis creșterea producției cu 411.000 de barili pe zi începând cu 1 iunie

Alianţa OPEC+, condusă de Arabia Saudită şi Rusia, a decis sâmbătă majorarea cu 411.000 barili pe zi (bz) a ofertei sale de petrol, începând cu 1 iunie, după ce, în luna mai, au urcat deja producţia cu acelaşi volum, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 03 mai 2025, 16:25
Surpriză pe piața petrolului. Grupul OPEC+ a decis creșterea producției cu 411.000 de barili pe zi începând cu 1 iunie

Creşterea, care este implementată de opt dintre cele 22 de state membre ale alianţei petroliere, a fost decisă într-o şedinţă online, a anunţat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol printr-un comunicat.

„Opt ţări din OPEC+, care anterior au anunţat ajustări voluntare adiţionale în aprilie şi noiembrie 2023 (Arabia Saudită, Rusia, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Kazahstan, Algeria şi Oman), s-au reunit virtual pe 3 mai 2025 pentru a analiza condiţiile şi perspectivele pieţei globale”, se menţionează în comunicat.

„În contextul fundamentelor solide actuale ale pieţei, reflectate în stocurile scăzute de petrol”, aceste opt ţări, un grup cheie al alianţei formate din 12 membri OPEC şi zece naţiuni producătoare aliate, „vor implementa o ajustare (în sus) de 411.000 barili pe zi în iunie 2025”, a adăugat sursa citată.

Nivelul creşterii este triplu faţă de cel stabilit iniţial drept creștere lunară. Planul iniţial, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, prevedea o majorare lentă şi constantă pe parcursul a 18 luni, începând din aprilie, cu creşteri lunare de circa 137.000 de barili pe zi.

Însă, prin decizia de sâmbătă, împreună cu aceea anunţată în urmă cu o lună, aceste ţări au ridicat oferta cu 959.000 bz, completând, astfel, în numai trei luni, aproape jumătate din totalul prevăzut.

Această nouă politică a OPEC+ a surprins pieţele, obişnuite cu strategia foarte precaută pe care o menţinea alianţa de la criza declanşată în sector de pandemia de Covid, centrată pe recuperarea încrederii investitorilor, asigurând un nivel ridicat al preţurilor.

Anunţul neaşteptat de triplare a creşterii lunare începând cu 1 mai, stabilită la începutul lunii aprilie, după „şocul” provocat de decizia SUA de a majora taxele pentru importuri, a exercitat presiune pentru scădere asupra preţurilor petrolului.

Cotaţia barilului de petrol Brent, de referinţă pentru Europa, care a pierdut peste 15% din valoare în aprilie, a încheiat sesiunea de vineri, la Bursa din Londra, la 61,29 de dolari, cu 1,35% mai puţin faţă de închiderea din ziua anterioară.

Similară a fost şi ieftinirea petrolului Texas (WTI), care avea la închidere o cotaţie de 58,11 dolari, în minus cu 1,91% faţă de joi şi o pierdere săptămânală de circa 8%.

Potrivit analiştilor, Arabia Saudită arată că poate suporta un nivel mai scăzut al veniturilor din vânzările de petrol şi în acest fel să exercite presiune asupra altor parteneri, precum Kazahstan şi Irak, de a adera mai strict la cotele stabilite.

În acelaşi timp, OPEC se bazează pe nişte perspective optimiste, cu o cerere în creştere în sezonul vacanţelor. Pe de altă parte, preşedintele american, Donald Trump, a cerut deja, în ianuarie, OPEC să întreprindă ceva pentru a scădea preţul la energie, cu scopul de a atenua inflaţia.

Miniştrii de resort din cele opt ţări menţionate se vor reuni pe 1 iunie „pentru a decide nivelul producţiei din iulie”, punctează comunicatul.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...