Surprizele pozitive din primul trimestru îmbunătăţesc perspectivele redresării în Europa Centrală şi de Est. România, în fruntea revenirii – Reuters

Ţările UE din Europa Centrală şi de Est (CEE) au surprins prin amploarea creşterii economice în primul trimestru din 2021, arată datele publicate marţi de Eurostat, datorită industriei, care - susţin analiştii - va sprijini o redresare ce ar putea fi mai solidă decât se estima, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 15:04
Surprizele pozitive din primul trimestru îmbunătăţesc perspectivele redresării în Europa Centrală şi de Est. România, în fruntea revenirii - Reuters

Slovacia a înregistrat în primele trei luni din 2021 o creştere anuală a Produsului intern brut de 3%, după patru trimestre de declin consecutiv, în timp ce economia României a atins nivelul de dinaintea pandemiei, apreciază analiştii.

În Ungaria, unde Banca Naţională a Ungariei (NBH) se pregăteşte să implementeze prima majorare a dobânzii de politică monetară din Uniunea Europenă, Produsul intern brut de 3% s-a contractat în ritm anual cu 2,3% în perioada ianuarie-martie 2021, mai puţin decât se estima, dar a crescut cu 1,9% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, scrie Agerpres.

Economia Bulgariei a înregistrat un declin anual de 1,8%, un ritm mai lent decât scăderea din trimestrul precedent, în timp ce România a fost, în primul trimestru al acestui an, cea mai dinamică economie din Uniunea Europeană, cu un avans al Produsului intern brut de 2,8% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut.

Datele preliminare vin după ce săptămâna trecută Polonia a raportat un declin anual de 1,2%, iar Cehia o scădere anuală a Produsului intern brut de 2,1%.

Analiştii de la Capital Economics susţin că Ungaria şi România au depăşit regiunea în ceea ce priveşte evoluţia trimestrială, iar până acum România este cea mai avansată în privinţa redresării, alte economii fiind încă sub nivelul de dinaintea pandemiei.

În ritm trimestrial, doar economiile din Slovacia şi Cehia au înregistrat scăderi în primele trei luni din 2021.

Condiţiile sunt adecvate pentru o redresare regională solidă în semestrul doi din 2021 şi în 2022″, apreciază Capital Economics.

Economiile din regiune încep să se deschidă după încetinirea numărului de infecţii şi a sporirii ritmului de vaccinare. Cererea ridicată din partea consumatorilor va alimenta probabil inflaţia, băncile centrale fiind în alertă.

Cehia era considerată de analişti drept cea mai probabilă candidată la majorarea costului creditului însă viceguvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei, Barnabas Virag, a declarat luni că majorarea preţurilor va fi contracarată de înăsprirea politicii monetare încă de luna viitoare.

„Cu un astfel de start al anului, o creştere de 6% sau chiar mai ridicată ar putea fi la orizont (în Ungaria). Ar putea să nu fie o coincidenţă faptul că Banca Centrală a început să discute despre majorarea dobânzii”, a apreciat Peter Virovacz, analist la ING.

Analiştii ING susţin că estimarea privind o creştere de 5,5% a economiei României „clar va fi revizuită în creştere”, în timp ce analiştii Raiffeisen apreciază că un avans de 7% este posibil.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...