Surse Digi TV: urnele se vor închide la ora 21 şi în diaspora. BEC a respins solicitarea Biroului Electoral pentru Diaspora

Economica.net
26 05. 2019
646x404_87252600

BEC a respins solicitările Biroului Electoral pentru Diaspora, astfel că toate secţiile de votare din România şi de peste graniţe se vor închide la orele locale 21:00, informează Digi TV. 

Aceasta deşi sunt sute de oameni care stau de dimineaţă la cozi şi care nu vor mai apuca să văteze în mai multe oraşe din afara ţării. De asemenea, mai mulţi oameni politici, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis au făcut un apel la rezolvarea acestei situaţii.

Potrivit informațiilor Hotnews.ro, cozi mari sunt la: Nurnberg, Londra, Roma, Viena, Torino, Bruxelles, Paris, Marsilia, Ulm, Lutton, Dublin, Valencia, Limassol, Praga, Bristol, Munchen Berlin, Stuttgart, Oslo, Lille, Barcelona, Haga, Wurzburg, Castellon, Luxemburg, Leipzig, Stockholm, Copenhaga, Geneva și Coslada. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru românii care stau la cozi interminabile în diaspora și încearcă să ajungă în cabina de vot. „Vă rog, nu vă pierdeți răbdarea, nu renunțați la votul dumneavoastră din cauza unui guvern incompetent”, a scris președintele României pe Facebook. De asemenea, Klaus Iohannis face apel la autorități pentru a lua „de urgență” măsuri astfel încât toți românii să poată vota.
 

Alianţa 2020 USR PLUS solicită Guvernului prelungirea programului de vot până la ora 23,00, dat fiind că la mai multe secţii există „cozi masive”, a declarat, duminică, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

„Observăm că cetăţenii români sunt mobilizaţi la vot în mod pozitiv, surprinzător, şi e foarte important pentru noi să le asigurăm condiţiile ca ei să voteze. Lucrul acesta se întâmplă atât în ţară, cât şi în diaspora. Date fiind situaţiile pe care le întâlnim la mai multe secţii de vot, Alianţa 2020 USR PLUS cere Guvernului să se reunească de urgenţă pentru a lua toate măsurile necesare în vederea extinderii programului de vot, în loc de ora 21 până la ora 23. În mod clar, acest lucru este necesar la mai multe secţii de vot, pentru că avem deja situaţii, cozi masive unde oamenii care se pun în momentul de faţă la cozi cu siguranţă nu o să mai poată să voteze până la ora 21”, a afirmat Cioloş, într-o declaraţie transmisă pe Facebook.

„În condițiile în care noi am asigurat un număr record de secții de votare în străinătate, respectiv 441 de secții de votare, ceea ce reprezintă cu 251 mai multe secții de votare decât cele din alegerile anterioare europarlamentare din anul 2014, totuși s-au semnalat unele aglomerații la secțiile de votare din Europa, îndeosebi la secțiile de votare din Italia, Spania, în Marea Britanie și din Germania. S-au luat măsuri pentru suplimentarea birourilor electorale pentru aceste secții de votare acolo unde s-a putut în sensul de a suplimenta cu operatori sau cu personal care să ajute la fluidizarea acestui proces electoral, de asemenea vrem să transmitem românilor aflați în străinătate și care se plâng că nu ar putea să își exprime dreptul de vot până la orele 21:00 că încercăm să luăm legătura”, a afirmat Florentina Vasilățeanu, preşedintele Biroului Electoral pentru Secțiile de Vot din Străinătate (BESVS) într-o conferință de presă.