EXCLUSIV: Oltchim trebuie privatizată sau lichidată într-o lună. Altfel, se rupe acordul cu FMI

19 08. 2012
large_27_5_11__0_57_34oltchim_ansamblu_77882600

Statul român mai are la dispoziţie 25 de zile pentru a găsi un cumpărător pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea sau să-l lichideze, în caz contrar riscând suspendarea acordului FMI cu efecte dezastruoase pentru economia României, au spus surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET.

„Au aşteptat cinci ani după noi să facem ceva cu Oltchim. Nu ne impun metoda, cer doar ca în 15 septembrie să fie privatizat sau să se ia decizia lichidării sale. Dacă asta nu se va întâmpla, pe 21 nu intră în şedinţa de evaluare a acordului cu România”, au precizat sursele. Dacă se va ajunge la aşa ceva imaginea României va avea foarte mult de suferit. Mai mult decât atât,  România ar risca şi scăderea a rating-lui de ţară cu efect asupra dobânzilor la care ne împrumutăm. „Ne-ar costa de zece ori mai mult decât tot Oltchim-ul”, au mai arătat sursele.

Programul de privatizare al Oltchim prevede ca, în 11 septembrie, Adunarea Generala a Acţionarilor să decidă conversia crenţelor pe care statul le deţine la companie în acţiuni. În 13 septembrie cumpărătorii interesaţi ar trebui să depună ofertele şi documentele de participare iar în 14 septembrie se va publica lista ofertanţilor acceptaţi, se vor deschide plicurile şi se va organiza licitaţia pentru desemnarea adjudecatarului. O lună mai târziu se va semna şi contractul de privatizare.

Creanţa AVAS la Oltchim este de 1,12 miliarde de lei care, în cazul efectuării conversiei, se va adăuga capitalului deja existent de 34,4 milioane de lei. Dacă acţionarii minoritari nu vor subscrie la majorarea de capital cu acţiunile rezultate din conversie, statul ar putea ajunge să aibă aproape 99% din acţiunile OLT.

Statul deţine 54% din Oltchim, PCC SE şi Nachbar Services deţin împreună 32%, restul fiind împărţit între miii acţionari.