Suspendarea legăturilor aeriene cu ţările africane afectate de Ebola ar fi „o prostie imensă”

Economica.net
19 10. 2014
ebola0608_640_340_100_41637800

Declaraţia lui Fabius vine după ce sindicatele însoţitorilor de bord de la Air France au cerut vineri suspendarea conexiunii cu Conakry, în Guineea, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la ‘riscul major de propagare a epidemiei’.

Însă Fabius a avertizat asupra acestei atitudini ‘de fals bun simţ’, declarând că preferă opţiunea ‘contra-intuitivă’ a ‘controalelor draconice’. ‘O reacţie spontană ar putea fi să se spună ‘acolo e o epidemie şi deci trebuie să tăiem absolut toate legăturile’. Dar toţi specialiştii ne spun că, tocmai din punct de vedere medical, aceasta ar fi o prostie imensă. Dacă nu mai există nicio posibilitate (de a lua avionul), oamenii vor ieşi din ţară ilegal (…), vor lua avionul într-o altă ţară şi, dacă sunt purtători ai virusului, nimeni nu-i va controla’, a spus Fabius.

Şeful diplomaţiei franceze a apreciat că trebuie pus accentul pe prevenţie şi pe control. ‘Trebuie să organizăm foarte bine prevenţia şi controlul, dar, dacă distrugem punţile, vor exista transporturi neautorizate şi atunci nu vom mai controla nimic’, a insistat Fabius