Sute de sindicalişti din electricitate au protestat faţă de măsurile convenite de Guvern cu FMI

Aproximativ 300 de sindicalişti de la Federaţia Univers au pichetat, miercuri, sediul Guvernului, nemulţumiţi că în scrisoarea de intenţie convenită cu FMI nu se regăsesc promisiunile făcute de Ministerul Economiei la negocieri, iar măsurile ce vor fi luate vor duce la dispariţia de locuri de muncă.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 19:57
Sute de sindicalişti din electricitate au protestat faţă de măsurile convenite de Guvern cu FMI

Sindicaliştii au scandat „Hoţii!” şi au avut bannere inscripţionate cu: „115 milioane RON datorii preluate prin protocol. De ce?”, „Plătiţi salariile restante”, „Păstraţi locurile de muncă”.

Vicepreşedintele BNS Ion Pisc a declarat că oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că societăţile de servicii energetice Moldova, Banat, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia Sud ar urma să fie desfiinţate sau restructurate, ceea ce ar duce la pierderea a 1.500 de locuri de muncă, ocupate în prezent de profesionişti cu vechime mare în domeniu.

Pisc susţine că reprezentanţii Ministerului Economiei au promis altceva în cadrul discuţiilor avute cu sindicatele, însă în scrisoare de intenţie cu FMI sunt prevăzute măsuri care nu au legătură cu discuţiile avute, dar nici cu promisiunile din campania electorală.

Vicepreşedintele BNS a precizat că dacă Guvernul nu va lua măsuri corecte, sindicatele vor recurge şi la alte forme de protest.

Sindicaliştii cer redresarea economică a societăţilor de servicii energetice Moldova, Banat, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia Sud în vederea păstrării locurilor de muncă, dar şi elaborarea şi aprobarea strategiei energetice a României, care să conducă la dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice.

Într-un memoriu transmis Guvernului, sindicaliştii au atras atenţia asupra faptului că societăţile de servicii energetice Moldova, Banat, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia Sud sunt într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere financiar, iar acest lucru a dus la neplata drepturilor salariale din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Sindicaliştii consideră că lipsa de decizie şi răspundere a conducerii executive a acestor societăţi, a consiliilor de administraţie şi a adunărilor generale ale acţionarilor, cât şi a acţionarului unic SC Electrica SA au fost factorii care au condus la aducerea în faliment a acestor societăţi.

Totodată, sindicaliştii reclamă faptul că Ministerul Economiei şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie nu au dispus punerea în aplicare a unui plan de eficientizare a acestor societăţi şi au asistat la falimentarea lor ce va duce la pierderea a aproximativ 1.500 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...