Sute de zboruri au fost anulate în Italia ca urmare a unei greve a angajaților aeroporturilor

O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene perturbă sâmbătă sute de zboruri şi afectează deplasările a zeci de mii de călători, relatează ANSA şi AFP, relatează Agerpres. Angajaţii de la sol au întrerupt lucrul la ora locală 10 şi nu îşi vor relua activitatea până la ora 18.
AGERPRES - S, 15 iul. 2023, 14:34
Sute de zboruri au fost anulate în Italia ca urmare a unei greve a angajaților aeroporturilor

În acelaşi timp au intrat în grevă şi piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling, iar piloţii companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt şi ei în grevă între orele 12 şi 16.

Asociaţia consumatorilor Codacons apreciază că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri. Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano – Linate şi Malpensa. La Fiumicino, aeroportul care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, cu destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania.

Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale.

Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de „bun-simţ”, pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...