Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor

Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea a sute de zboruri, în special la hub-urile din Munchen şi Frankfurt, transmite DPA, potrivit Agerpres.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 10:40
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor

Cu toate acestea, echipa managerială de la Lufthansa a declarat că cel puţin jumătate din zborurile programate vor opera în ambele zile de grevă. În cazul zborurilor pe distanţe lungi, se aşteaptă ca până la 60% din zboruri să decoleze.

Sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit a informat că amploarea grevei va fi mai mică decât în primul val de acţiuni sindicale, care a avut loc în urmă cu o lună. Liderul sindical Andreas Pinheiro a declarat că se aşteaptă la anularea a aproximativ 300 de zboruri pe zi, un număr care, în opinia sa, ar fi suficient pentru a obţine impactul dorit.

Lufthansa a transmis că aproximativ 800 de zboruri au fost anulate în timpul primului val de greve din 12 februarie, la care a participat şi sindicatul personalului navigant UFO.

Compania aeriană a condamnat greva piloţilor ca fiind o escaladare inutilă, mai ales într-un moment de incertitudine geopolitică sporită din cauza războiului din Iran, care afectează pasagerii din întreaga lume.

Zborurile către Orientul Mijlociu au fost excluse din acţiunea de grevă.

Sindicatul Vereinigung Cockpit a cerut celor peste 5.000 de piloţi de la Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Lufthansa Cityline să se alăture grevei de 48 de ore.

Conducerea Lufthansa şi sindicatul piloţilor nu au ajuns încă la un acord în ceea ce priveşte creşterile salariale la filiala regională CityLine şi în ceea ce priveşte pensiile mai mari pentru piloţii de la Lufthansa Cargo şi de la compania principală Lufthansa.

Grupul german Lufthansa este cel mai mare transportator aerian din Europa şi, pe lângă Lufthansa, deţine şi companiile Austrian, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în Grecia
Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în ...
Compania de utilități energetice PPC ar intenționa să cumpere lanțul românesc de magazine Flanco, urmând să își exporte „modelul Kotsovolos” în România, ceea ce ar aduce produsele......
Alertă în Marea Neagră – „O dronă rusească a lovit o navă ce se îndrepta spre Ucraina. Căpitanul a murit”, anunţă Kievul
Alertă în Marea Neagră – „O dronă rusească a lovit o navă ce se îndrepta spre Ucraina. Căpitanul a murit”, ...
Ucraina a acuzat joi Rusia că a lovit cu o dronă o navă de transport sub pavilion tanzanian care se îndrepta spre un ...
Inflaţia a crescut în UE. România a avut cea mai mare scădere, dar rămâne la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană – date Eurostat
Inflaţia a crescut în UE. România a avut cea mai mare scădere, dar rămâne la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană ...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,2%, în luna august, de la un nivel de 3% în ...
Apare o nouă televiziune în România. Cu ce vine nou
Apare o nouă televiziune în România. Cu ce vine nou
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat, în ședința publică din data de 16 septembrie 2026, licența audiovizuală ...