Săptămâna trecută, Guvernele din zona euro au au ajuns la un 'acord istoric', îndelung aşteptat, pentru reducerea datoriei Greciei, într-un moment în care Atena se pregăteşte să încheie în 20...
'Eurogrupul a avut o discuţie aprofundată cu privire la sustenabilitatea datoriei publice a Greciei dar nu a ajuns la un acord general. Lucrările vor continua în săptămânile următoare în vederea...
'Negocierile pentru un acord tehnic s-au încheiat asupra tuturor problemelor (...) acum s-a deschis calea pentru discuţii privind reducerea datoriilor'. În schimbul deblocării unor noi fonduri...
"Imaginea generală este că ne vom atinge obiectivele pentru a obţine încheierea unui acord la 22 mai", a declarat Alexis Tsipras la Bruxelles, referindu-se la data viitoarei reuniuni a miniştrilor...
'Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, l-a informat pe ministrul grec de finanţe, Euclid Tsakalotos, că reuniunea va avea loc pe 9 mai', a scris guvernul elen într-un comunicat....
'Nu, nu suntem îngrijoraţi în legătură cu aplicarea programului. Reformele au fost decise de guvernul grec şi aprobate prin vot de parlament. Indiferent de alegeri, reformele pot fi puse în...
'Decizia premierului Alexis Tsipras de a demisiona şi a cere organizarea de alegeri anticipate pe data de 20 septembrie ar putea creşte îngrijorările legate de implementarea programului şi,...
Suma, din care 3,2 miliarde de euro reprezintă principalul şi 200 milioane de euro dobânzile, a fost rambursată joi dimineaţă. În plus, Grecia a rambursat joi şi cele 7,16 miliarde de euro...
'Guvernul a semnat al treilea şi cel mai oneros plan de asistenţă. Toate consecinţele negative pentru ţară şi cetăţenii săi poartă semnăturile domnilor Tsipras şi Kammenos (liderul formaţiunii...
Într-un comunicat difuzat în timp ce miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns la un acord după şase ore de discuţii asupra Greciei, şefa Fondului Monetar Internaţional salută 'etapele foarte...
'Noi împrumuturi de până la 86 miliarde de euro' vor fi acordate Greciei în următorii trei ani, a declarat Comisia. Prima tranşă se va ridica la 26 miliarde de euro şi va fi împărţită în mai...
Datorită sprijinului opoziţiei, Alexis Tsipras a reuşit cu uşurinţă să depăşească pragul de 151 de voturi necesar în legislativul de 300 de membri pentru a obţine aprobarea acordului tehnic cu...
'Aşteptăm să lucrăm cu autorităţile (elene) pentru a dezvolta programul (de reforme) mai detaliat şi ca partenerii europeni ai Greciei să ia măsuri de reducere a poverii datoriei', a declarat şefa...
'Calendarul este strâns şi suntem obligaţi la această procedură de urgenţă', a declarat, la începutul dezbaterilor, Gerasimos Balaouras, deputat din partea stângii radicale Syriza, partid aflat la...
Proiectul de lege de circa 400 de pagini intitulat 'ratificarea proiectului convenţiei de finanţare prin Mecanismul european de stabilitate şi reformelor pentru punerea în aplicare a acordului de...
În 2015, s-a convenit că Grecia va avea un deficit primar (sold din buget excluzând plata datoriilor) de 0,25% din PIB, înaintea unui excedent primar de 0,5% din PIB în 2016, 1,75% în 2017 şi 3,5%...
Iniţial, autorităţile aveau ca obiectiv semnarea unui acord final până pe 18 august pentru obţinerea celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro...
'Toate informaţiile care îmi parvin mă fac să cred că va fi posibil să se încheie un acord în cursul lunii august, de preferinţă înainte de 20 august' privind un al treilea plan de asistenţă...
Băncile greceşti, închise din 29 iunie din cauza retragerilor masive, şi-au redeschis porţile cu aproape o lună mai târziu, pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile...
FMI participă la noul plan cu condiţia ca ceilalţi creditori să reducă povara datoriei Greciei. 'În privinţa reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret' din partea...
Potrivit numărătorii finale, 230 de parlamentari din 298 prezenţi au votat pentru adoptarea unei reforme a justiţiei civile şi punerea în aplicare a unei directive europene privind băncile, 63 au...