acord iesire marea britanie din ue

David Cameron susţine că a obţinut sprijinul Parlamentului European pentru Brexit

Mai mulţi deputaţi europeni, printre care preşedintele Parlamentului European şi şefii principalelor trei grupuri politice, şi-au oferit susţinerea pentru negocierile în curs privind menţinerea Marii Britanii în UE, a declarat marţi un purtător de cuvânt al lui David Cameron, relatează AFP, potrivit Agerpres.

David Cameron susţine că a obţinut sprijinul Parlamentului European pentru Brexit