adoptarea euro

Croitoru, BNR: Dacă vrem să trecem la euro, creşterea salariilor trebuie corelată cu productivitatea, iar statul să termine cu măsurile populiste

Trecerea la moneda euro poate fi periculoasă pentru România atât din cauza vulnerabilităţilor uniunii monetare, a căror rezolvare depinde în mică măsură de ţara noastră, cât şi pe fondul decalajelor de nivel de trai şi competivitate dintre economia românească şi statele din nordul Europei. În opinia lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară, este nevoie, în vederea pregătirii pentru adoptarea monedei euro, de creşterea nivelului de trai (indicatorul PIB/locuitor) în acelaşi timp cu o corelare a creşterilor salariale cu dinamica productivităţii. Oficialul BNR recomandă, pe de o parte, o înţelegere pe termen lung între patronate şi sindicate privind corelarea majorărilor salariale cu productivitatea, după modelul german, pentru asigurarea competitivităţii exporturilor, şi, pe de altă parte, temperarea creşterilor „populiste” de salarii din sectorul public.

Croitoru, BNR: Dacă vrem să trecem la euro, creşterea salariilor trebuie corelată cu productivitatea, iar statul să termine cu măsurile populiste