Alconor Company, unul dintre jucătorii-cheie din industria românească a bunurilor de larg consum, a obținut locul I în cadrul Topului Național al Firmelor 2025, la categoria Întreprinderi Mari, domeniul Industrie – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie. Distincția marchează o etapă importantă în recunoașterea performanței și a evoluției susținute a companiei în segmentul pet food, într-un context economic dinamic și competitiv.