amenda bcr

11 bănci din România au fost amendate pentru practici ilegale în relaţia cu deţinătorii de credite ipotecare – ANPC

În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor. Până în prezent, 11 bănci au fost deja amendate, conform unui comunicat al instituţiei.

11 bănci din România au fost amendate pentru practici ilegale în relaţia cu deţinătorii de credite ipotecare - ANPC