anpc peste

ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate şi conserve din peşte şi au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 1,31 de milioane de lei, iar în cazul a opt societăţi a fost dispusă oprirea temporară de prestare de servicii din cauza deficienţelor constatate, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis vineri către Agerpres.

ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi