avioane tarom lung curier

Tarom vrea să lanseze curse spre SUA şi China anul acesta, însă e posibil ca vecinii din regiune să ne-o ia înainte

Compania naţională Tarom, care a înregistrat pierderi de 104 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, de aproape patru ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a lansat de curând anunţul de închiriere a trei avioane de lung-curier. Luna trecută, oficialii ai aeroportului din Budapesta şi ai companiei LOT Polish Airlines anunţau lansarea zborurilor spre SUA, din 2018. În România, în aceeaşi lună, Ilan Laufer, ministrul Mediului de Afaceri, declară că a avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în urma căreia a primit asigurări că Tarom va avea avea până la sfârşitul acestui an zboruri directe spre SUA şi China.

Tarom vrea să lanseze curse spre SUA şi China anul acesta, însă e posibil ca vecinii din regiune să ne-o ia înainte