bagaje avioane

Lege pentru pasagerii din UE – Noi drepturi pentru despăgubiri la zborurile anulate sau întârziate, preţuri şi bagaje

Consiliul UE a dat, luni, undă verde finală unui nou act legislativ care vizează simplificarea, clarificarea şi consolidarea normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian, care vor intra în vigoare la mijlocul anului 2027, după ce aceste reforme au primit sprijinul Parlamentului European, informează DPA.

Lege pentru pasagerii din UE - Noi drepturi pentru despăgubiri la zborurile anulate sau întârziate, preţuri şi bagaje