beimbet shayakhmetov

Beimbet Shayakhmetov, CEO Rompetrol: “2020 a fost unul dintre cei mai grei ani din istorie”. Cum a trăit grupul criza și ce urmează INTERVIU

Beimbet Shayakhmetov era numit în funcția de CEO al Grupului Rompetrol (KMG International) la finalul anului 2019, adică înainte de izbucnirea crizei coronavirus. Într-un interviu acordat publicației noastre, el vorbește despre cât de povocator a fost anul 2020 pentru industria petrolieră, în general, și pentru Rompetrol, compania care administrează cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai mari rețele de distribuție a carburanților din țară, în particular. În ciuda unui mediu ostil, în care restricțiile au diminuat crunt vânzările de carburanți și au generat marje de rafinare negative luni la rând, compania a rezistat și și-a continuat activitatea, reușind să continue și proiectele de investiții demarate atât în România, cât și în zona Mării Negre, piața sa strategică. Shayakhmetov vorbește și despre angajamentul grupului de continua investițiile prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, în parteneriat cu statul român și despre stadiul și viitorul acestor proiecte.

Beimbet Shayakhmetov, CEO Rompetrol: “2020 a fost unul dintre cei mai grei ani din istorie”. Cum a trăit grupul criza și ce urmează INTERVIU