România este singura țară din Europa care nu a reglementat încă fondurile de tip REIT (engl. Real Estate Investment Trust), care permit persoanelor fizice să investească cu profit în zona imobiliară fără a fi nevoie să dezvolte ei proiecte sau să efectueze direct tranzacții. De câțiva ani, în Parlament stă o lege care ar trebui să stabilească un statul fiscal favorabil pentru Societățile de Investiții Imobiliare (SII), echivalentul REIT, un vehicul util pentgru cei care sunt pregătiți să își asume riscuri ceva mai mari decât plasarea economiilor în depozite sau titluri de stat, pentru ranadamente pe măsură.