Peste 72.000 de metri pătraţi vor fi reabilitaţi prin regenerarea urbană a Căii Crângaşi, după ce Consiliul Local Sector 6 a adoptat, în şedinţa de marţi, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea trotuarelor, spaţiilor verzi şi a pistelor de biciclete din acest proiect, costul total fiind de peste 40 de milioane de lei, potrivit primarului Ciprian Ciucu.