calin orlando cocis

Loteria Română ar putea fi privatizată – lider sindical

Preşedintele executiv al Sindicatului Liber Loto din cadrul Companiei Naţionale Loteria Română SA, Călin Orlando Cociş, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că rebrenduirea Loteriei Române la iniţiativa noului partener al companiei ar putea preceda o privatizare după modelul BCR şi Petrom.

Loteria Română ar putea fi privatizată - lider sindical