"Plec cu fruntea sus. (...) Nu am ce să-mi reproşez", a declarat Carmen Dan, înainte de CExN al PSD, citată de Agerpres . Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) s-a...
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi...
"Avem, din total buget minister, alocate pentru Jandarmerie undeva la 10,6 procente. În anul 2018, am avut 11 procente. Din acest buget, aproximativ 90% înseamnă cheltuielile de personal, adică...
"O foarte mare parte din buget este adevărat că acoperă cheltuielile de personal, însă vom continua politica de investiţii. În continuare, vom avea achiziţii de autospeciale, ne vom preocupa de...
"Achiziţia acestor autospeciale este parte integrantă a conceptului de dezvoltare instituţională a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iniţiativă guvernamentală susţinută încă de...
Potrivit unui comunicat transmis de MAI, în cadrul primei întâlniri bilaterale miniştrii de interne din România şi Bulgaria au subliniat importanţa parteneriatului strategic dintre cele două state...
'Ore suplimentare pentru colegii de la Interne, da, am fost de acord cu o astfel de propunere. Este un impact sustenabil. Se poate suporta la nivelul bugetului de stat. Impactul este undeva la 200...
Ministrul a precizat, într-o conferinţă de presă, că, în baza discuţiilor purtate, s-a desprins concluzia ca pentru munca suplimentară derulată în timpul săptămânii şi care nu va putea fi...
'În ultimele trei luni am fost prezentă de două ori în faţa Comisiilor parlamentare pentru apărare ordine publică şi siguranţă naţională - pentru prezentarea bugetului MAI pe anul 2018 şi pentru...
'Am făcut o astfel de verificare, dar dumneavoastră cunoaşteţi, aşa cum ştie toată lumea, pentru că n-am ascuns, eu am lucrat mai bine de 10 ani ca şi consilier juridic în cadrul Consiliului...
'Continuăm procesul de încadrare de personal. Ştiţi foarte bine că la nivelul ministerului avem în derulare o strategie de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă fiecare armă a...
De asemenea, Carmen Dan a spus că Poliţia Română are la dispoziţie maximum două săptămâni ca să prezinte soluţii pentru programul de lucru al poliţiştilor, susţinând că informaţiile apărute în...
Sâmbătă, după informaţiile privind convocarea CEx, mai mulţi miniştri au reacţionat pe Fecebook, unii dintre ei, între care Felix Stroe şi Marius Nica, arătând că "premierul are responsabilitatea...
Potrivit surselor, Tudose va discuta cu aliaţii săi despre şedinţa de mâine în care se va tranşa situaţia sa, despre propunerea privind restructurarea Executivului şi despre demisia ministrului de...
'Am dispus astăzi trimiterea Corpului de control al ministrului la IGPR pentru a verifica respectarea procedurilor administrative de raportare a evenimentelor, dar şi aspecte care privesc...
Carmen Dan a fost audiată la Parchetul instanţei supreme timp de aproximativ o oră şi jumătate, spunând că a clarificat "aspectele care trebuiau clarificate" în dosarul în care la sfârşitul lunii...
Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, că a fost "minţit" de ministrul Carmen Dan care l-a informat că cel pe care l-a propus pentru postul de şef al Poliţiei Române,...
Şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a ajuns, miercuri dimineaţă, la Guvern, unde a avut discuţii cu premierul. Întâlnirea a avut loc în contextul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a...
Şeful Poliţiei Române a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 10.00. Ministrul Carmen Dan a anunţat, marţi, că a trasnmis premierului propunerea de schimbare din funcţie a şefului Poliţiei...
'În anul 2018 vom avea alături de noi, în marea familie a ministerului, aproximativ 6.000 de noi angajaţi. Este o strategie pe care trebuie să o urmăm cu insistenţă, pentru că eu îmi doresc în...
"Din primele noastre verificări, este un dispozitiv care ar putea proveni dintr-o zonă privată. Cel mai probabil vorbim despre un dispozitiv de înregistrare audio ieftin, care costă 2-300 de lei...