În cadrul programului de sprijinire financiară a Ciprului a fost pentru prima dată când zona euro a impus pierderi pentru deponenţii băncilor în ideea de a contribui la recapitalizarea băncilor...
"Da, ar putea fi de două cifre", a declarat el unui grup de jurnalişti din Lituania. "Estimarea este de fapt o recesiune de un pic mai puţin de 9%, de 8,7%. Când eşti într-o astfel de tendinţă...
Declinul depozitelor în lei ale persoanelor juridice a fost mult mai pronunțat pentru depozitele de peste 100.000 euro. Această teamă a companiilor a apărut în urma declanşării crizei cipriote,...
Ajustat în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB a înregistrat o contracţie de 1,3% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. Datele arată că sectoarele construcţiilor, industriei,...
'Guvernul a aprobat acordul de împrumut şi Memorandumul care vor fi supuse Parlamentului pentru discuţii preliminare la nivelul comisiilor', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Christos...
Moscovici a aţipit chiar după miezul nopţii, iar majoritatea colegilor săi din zona euro nu au observat, continuând să dezbată detaliile pachetului de 10 miliarde euro. Lagarde a fost nevoită să...
Miniştrii de finanţe din UE se vor întâtlni mâine la Dublin, Irlanda – ţară care deţine preşedinţia UE – pentru a discuta forma în care va apărea în 2015 noua lege privind redresarea şi rezoluţia...
Scopul investigaţiei este de a se afla de ce Banca Centrală a trimis Parlamentului numai lista transferurilor de bani mai mari de 100.000 de euro efectuate cu 15 zile înainte suspendării...
Isărescu a declarat că nu înţelege de presa a imputat BNR faptul că nu a informat în privinţa căror depozite sunt garantate, în condiţiile în care sucursala Bank of Cyprus din România este închisă...
O nouă rundă de incertitudine în criza datoriilor din Europa ar putea creşte costurile de finanţare pentru bănci şi ar putea declanşa ieşiri de depozite mari şi fonduri din ţările cu bănci mai...
Costul contractelor credit-default swap (CDS) pe datoria Sloveniei cu scadenţa la 5 ani a crescut cu până la 66% după 15 martie, ultima şedinţă bursieră înainte ca Ciprul să anunţe acordul...
Cipru va trebui să ajungă la un surplus bugetar primar, excluzând cheltuielile cu serviciul datoriei, de 4% în 2017, faţă de ţinta anterioară de 2016, întrucât şocul cauzat de închiderea...
Comisia este formată din trei foşti judecători ai Curţii Supreme din Cipru, unul dintre aceştia lucrând pentru o perioadă şi la Tribunalul Penal Internaţional, potrivit Cyprus Mail. Conform...
Cotidianul oficial al partidului comunist AKEL, Haravgi, a scris că un ginere al lui Anastasides a transferat cele peste 20 de milioane de euro din Cipru la Londra cu câteva zile înainte ca...
Banii au fost confiscaţi în toate cazurile, iar persoanele în cauză anchetate de autorităţi, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Financial Times. Persoanele pot scoate din ţară doar...
Miniştrii de Finanţe din zona euro "au luat o decizie nefericită" când au aprobat planul iniţial de taxare a depozitelor bancare aflate sub pragul garantat în UE, de 100.000 de euro, a arătat Van...
ZF - Germanul Nikolai Beckers începe cel mai mare proces din telecom: integrarea Cosmote cu Romtelecom. Germanul Nikolai Beckers, care şi-a început cariera în 1989 la Deutsche Bank, iar în...
"Dacă rămânem legaţi de Troikă şi de memorandum, destinul Ciprului este deja ştiut şi nu avem niciun viitor", spune Omirou, citat de Famagusta Gazette . Acesta crede că cerinţele Troikăi vor...
Investigaţia a fost lansată după ce presa din Grecia a publicat o listă cu numele politicenilor care ar fi beneficiat de anularea împrumuturilor. Potrivit BBC, cele trei bănci ar fi şters...
Depozitele de peste 100.000 de euro /128.000 dolari/ la Bank of Cyprus /Trapeza Kyprou/ vor pierde 37,5% în bani ce vor fi convertiţi în acţiuni bancare, potrivit unui comunicat al băncii...
„Cea mai mare parte a activelor circulante ale afacerii noastre din Cipru sunt blocate. Peste 700.000 de euro vor fi folosiţi pentru plata datoriei ţării. Probabil că vom primi înapoi 20% din acea...