ROPEPCA şi FPGG, cele două asociaţii care reprezintă companiile implicate în explorarea şi exploatare de petrol şi gaze din România au redactat o scrisoare către deputaţi în care arată efectele...
În acest an, deducerea personală de bază, adică suma din salariu care se scade înainte de aplicarea impozitului de 16%, creşte cu valori cuprinse între 50 şi 150 de lei faţă de cele aplicate anul...
Dacă ar fi să sintetizăm impozitarea acestei categorii de venituri, observăm păstrarea unei proceduri similare de impozitare cu cea existentă în anul curent, aplicându-se o cotă de impozit pe...
„Și eu am o astfel de percepție, nu mă ascund, pentru că oricât de mulți ar fi în zona de mică evaziune, iar ceilalți în zona de mare evaziune sunt poate mai puțini la număr dar au volumul foarte...
Legislaţia europeană, transpusă şi la noi acum, dă posibilitatea de a permite operatorilor economici să emită facturi simplificate dacă valoarea acestora este de cel mult 100 euro, inclusiv TVA,...