dmitri medvedev

Dmitri Medvedev califică rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc drept o obrăznicie. El i-a numit pe liderii europeni idioți papă-lapte

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte ale Consiliului Securităţii, a declarat vineri că rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc trimis pentru păstrare în Rusia în 1916-1917 este o „obrăznice” şi că Uniunea Europeană „nu poate fi decât trimisă la dracu”, amintind în acest context de rezervele de aur ale Federaţiei Ruse îngheţate de Occident, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS.

Dmitri Medvedev califică rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc drept o obrăznicie. El i-a numit pe liderii europeni idioți papă-lapte
Dmitri Medvedev: Ucraina aparţine Rusiei

Dmitri Medvedev: Rusia trebuie să se răzbune pe occidentali de câte ori are ocazia, pentru sancțiunile impuse împotriva ei

Dmitri Medvedev avertizează că anumite atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei riscă să atragă un răspuns nuclear

Dmitri Medvedev: Rusia ar putea anexa regiuni separatiste din Georgia

Dmitri Medvedev: Este mai bună

Dmitri Medvedev: Este mai bună „împărţirea liniştită” a Ucrainei decât un război mondial

Medvedev: Polonia va dispărea în cazul unui conflict direct dintre NATO și Rusia

Medvedev vrea să-i lase fără surse de trai pe opozanții regimului. El cere impunerea unei interdicții ''agenţilor străini'' să realizeze venituri în Rusia

Medvedev vrea să-i lase fără surse de trai pe opozanții regimului. El cere impunerea unei interdicții ”agenţilor străini” să realizeze venituri în Rusia

Dacă Ucraina încearcă să recupereze Crimeea, Rusia va avea motive suficiente de a folosi armele nucleare - Medvedev

Dacă Ucraina încearcă să recupereze Crimeea, Rusia va avea motive suficiente de a folosi armele nucleare – Medvedev

Medvedev susţine că trupele ruse ar putea să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Lvov

Dmitri Medvedev susține că industria militară rusă face față pe deplin comenzilor de armament, unele fabrici sporindu-și de zeci de ori producția

Dmitri Medvedev: Rusia va câştiga în Ucraina, chiar de-ar trebui să ajungă până la frontierele Poloniei

Medvedev susţine că Rusia s-ar dezintegra fără o victorie în Ucraina

Dmitri Medvedev propune legalizarea în Rusia a furtului de proprietate intelectuală din Occident

Dmitri Medvedev: Premierul Japoniei Fumio Kishida a trădat memoria victimelor bombardamentelor de la Hiroshima şi Nagasaki și ar trebui să-și facă harakiri

Ambasada americană la Moscova a transmis un mesaj de solidaritate față de poporul rus, mesaj care a stârnit furia lui Dmitri Medvedev

Previziunile lui Dmitri Medvedev pentru 2023: război între Franța și Germania, război civil în SUA, Polonia și Ungaria vor ataca Ucraina, Elon Musk președinte al SUA

Incidentul cu racheta din Polonia arată că Occidentul creşte probabilitatea începerii unui război mondial - Medvedev

Incidentul cu racheta din Polonia arată că Occidentul creşte probabilitatea începerii unui război mondial – Medvedev

Medvedev amenință că doar o victorie categorică a Rusiei în Ucraina poate garanta evitarea folosirii armelor nucleare

Medvedev anunță că Rusia nu va opri războiul chiar dacă Ucraina ar renunța în mod oficial să adere la NATO

Medvedev avertizează UE că pot avea loc accidente nucleare la centralele de pe teritoriul său și îi acuză pe ucraineni că pun la cale un nou Cernobîl la centrala de la Zaporojie

Dmitri Medvedev avertizează că Rusia va răspunde simetric dacă Finlanda și Suedia vor găzdui baze și armament NATO

Ieșire virulentă a fostului președinte rus Medvedev împotriva

Ieșire virulentă a fostului președinte rus Medvedev împotriva „degeneraţilor” care vor moartea Rusiei

Dmitri Medvedev: Incapacitatea de plată a Rusiei poate fi un dezastru pentru Europa

Dmitri Medvedev acuză SUA că încearcă să distrugă Rusia

Dmitri Medvedev: Este timpul să se pună lacătul pe ambasade. Nu mai avem nevoie de relații diplomatice cu Occidentul

Statele Unite au respins propunerea Rusiei de prelungirea cu un an a acordului de dezarmare nucleară New Start

Rusia: Guvernul a demisionat

Rusia: Guvernul a demisionat

Medvedev acuză SUA că vor să impună Cubei o

Medvedev acuză SUA că vor să impună Cubei o „blocadă energetică”

Dmitri Medvedev, din nou premier al Federaţiei Ruse

Medvedev: Există riscul unui

Medvedev: Există riscul unui „război mondial” în cazul unei ofensive terestre străine în Siria