executive search

Sorin Roibu, fondatorul Arthur Hunt România: Din 70 de candidaţi pe lista lungă pentru o poziţie, avem, în medie, 15 interviuri din care selectăm o listă scurtă de 3 candidaţi – INTERVIU

“Procentul (angajaţilor cu profiluri rare dispuşi să-şi schimbe angajatorul n. red.) poate avea doar o cifră în anumite situaţii (spre exemplu, în acturiat în asigurări) sau, în funcţie de locaţia geografică, poate fi şi zero. E mai puţin importantă prezenţa specialiştilor decât disponibilitatea faţă de schimbare. La nivel statistic, proiectele noastre presupun, în medie, 70 de candidaţi pe lista lungă, iar o rată de interes confortabilă faţă de un proiect ar fi de minimum 50%. În realitate, este undeva la 30%, iar din cei 70, avem, în medie, 15 interviuri din care selectăm o listă scurtă de 3 – 4 (candidaţi), mai degrabă 3 în ultimul an, în condiţiile în care se retrag mulţi chiar şi după acceptarea unei oferte de muncă. Cert este că o ofertă salarială cu 30% mai mare este acceptată fără prea multe discuţii, iar la 10-15% în plus trebuie să existe un mediu de lucru care să facă diferenţa sau lipsa de perspectivă la actualul angajator, uneori prin închiderea afacerii”, a explicat într-un interviu acordat pentru Economica.net Sorin Roibu, Managing Partner România şi Bulgaria al firmei de recrutare Arthur Hunt.

Sorin Roibu, fondatorul Arthur Hunt România: Din 70 de candidaţi pe lista lungă pentru o poziţie, avem, în medie, 15 interviuri din care selectăm o listă scurtă de 3 candidaţi - INTERVIU