gaze mare neagra

Americanii de la BSOG, care anul trecut au scos primele gaze noi din Marea Neagră, apar pe lista ANAF cu datorii la stat de 166 mil. euro. Compania contestă suma: o parte a fost plătită, alta va fi compensată

Black Sea Oil and Gas (BSOG), firmă controlată de gigantul american Carlyle, care a adus anul trecut în rețeaua națioanală primele gaze noi din Marea Neagră, apare cu datorii mari la stat, la data de 31 decembrie 2022, potrivit listei cu datornicii făcută publică de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Compania spune că cifrele nu sunt actualizate de Fisc, că mare parte din sumă a fost plătită, iar alte sume sunt în curs de compensare. ANAF este acum în control la BSOG.