1EUR = 4.7667 RON | Bucureşti 17 º

TAG-uri » G » Genică Boerică

Omul de afaceri Genică Boerică a fost prins la Milano şi adus în ţară

El fusese localizat pe teritoriul Italiei, la Milano, prin Biroul SIRENE în luna iunie, iar luna aceasta Curtea de Apel din Milano a decis extrădarea sa. Noaptea trecută el a fost adus în ţară,...

29 aug, 2017

Fabrica de lapte a lui Genică Boerică a intrat în insolvenţă. Mai valorează 150.000 de lei la Bursă

Datoriile şi condamnarea patronului companiei Industrializarea Laptelui Drobeta Tr Severin ( INPN ) au sufocat încrederea creditorilor acesteia, iar administratorul judiciar al companiei a...

24 oct, 2014

Instanţa supremă menţine condamnarea la zece ani şi trei luni de închisoare a lui Genică Boerică

Judecătorii instanţei supreme au respins, marţi, recursurile formulate de inculpaţii din dosar, astfel că aceştia rămân cu pedepsele dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în 15 iulie 2013. Un alt...

29 ian, 2014

Genică Boerică, condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Dolj, Genică Boerică a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, el fiind acuzat de delapidare, înşelăciune şi evaziune fiscală....

22 mai, 2012

 

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO