grupul de la visegrad

Criza energiei – Grupul de la Vişegrad şi „probabil” Bulgaria vor cere protejarea populaţiei de creşterea preţurilor, anunţă Viktor Orban

Ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) şi ”probabil” Bulgaria vor face tot posibilul la summitul european început joi să apere interesele familiilor afectate de creşterea preţurilor la energie, a declarat premierul ungar Viktor Orban, care a acuzat din nou instituţiile Uniunii Europene pentru aceste creşteri de preţuri care afectează populaţia, consemnează agenţiile EFE şi MTI.

Criza energiei - Grupul de la Vişegrad şi
Viktor Orban: Noi, în Europa Centrală, suntem vaccinaţi împotriva marxismului. Ar trebui să avem o influenţă mai mare în politicile UE, axa franco-germană e depăşită

Polonia, Cehia, Slovacia și Slovenia sar în ajutorul Ungariei și o sprijină în conflictul pe care-l are cu Bruxellesul

Guvernul polonez a solicitat Uniunii Europene crearea unui fond de ajutor pentru Belarus de cel puțin un miliard de euro

Țările din grupul de la Vișegrad susțin liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Belarus

Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria cer ca planul de relansare propus de CE să fie modificat pentru că discriminează statele mai sărace

Cele mai importante state din Uniunea Europeană au adoptat o poziție comună cu privire la repartizarea obligatorie a imigranților

Ungaria doreşte o cooperare mai strânsă cu Austria şi Italia în ceea ce priveşte politica în domeniul migraţiei

Liderii partidelor europene de extremă dreapta cer ca Uniunea Europeană să fie o 'uniune a naţiunilor'

Liderii partidelor europene de extremă dreapta cer ca Uniunea Europeană să fie o ‘uniune a naţiunilor’

Platforma România 100 cere Guvernului publicarea mandatului de discuţii cu grupul Vişegrad

Grupul de la Vişegrad cere Comisiei Europene să înceteze lansarea de iniţiative fără sprijinul statelor membre

Grupul de la Vişegrad pregăteşte propuneri privind reforma Uniunii Europene

România, Bulgaria şi Grupul de la Vişegrad au semnat un acord de cooperare pentru dezvoltare

Preşedinţii din ECE se pronunţă la summitul de la Varşovia pentru consolidarea infrastructurii militare