inaugurare autostrada

Ministrul Transporturilor: Anul viitor ar putea fi inaugurați peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres

România ar putea inaugura anul viitor peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. El a precizat că pentru anul acesta era prevăzută darea în trafic doar a celor 40 de kilometri ai tronsonului 2 din Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12). La aceștia s-ar putea adăuga până la finalul anului 2022 cei peste 13 kilometri ai lotului 1 din Autostrada Sibiu – Pitești (A1), ce aveau ca termen de finalizare luna mai a anului viitor, potrivit lui Grindeanu.

Ministrul Transporturilor: Anul viitor ar putea fi inaugurați peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres