incident blue air

Două aeronave Blue Air care au decolat de la Bacău, reîntoarse la sol după ce piloţii au semnalat aprinderea unor senzori

Două aeronave ale companiei Blue Air care au decolat, joi dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional ”George Enescu” din Bacău, având ca destinaţii Milano şi Londra, au fost întoarse la sol după ce piloţii au semnalat aprinderea unor senzori care ar fi indicat o defecţiune. Unul dintre avioane, cu 130 de pasageri la bord, şi-a reluat zborul, însă la scurt timp echipajul a sesizat reapariţia aceleiaşi probleme, fapt pentru care a fost redirecţionat către Aeroportul ”Henri Coandă”, scrie News.ro.

Două aeronave Blue Air care au decolat de la Bacău, reîntoarse la sol după ce piloţii au semnalat aprinderea unor senzori