indici bursa

Majoritatea indicilor bursieri româneşti au crescut cu peste 6%, de la începutul anului

Majoritatea indicilor bursieri din România au crescut cu peste 6%, de la începutul anului, iar BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 13 companii de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, a urcat cu 6,52%.

Majoritatea indicilor bursieri româneşti au crescut cu peste 6%, de la începutul anului
Cotaţii mari ca înainte de criză la Bursa din Bucureşti. Cel mai important indice, la nivelul din vara anului 2008

BVB a decis menţinerea componenţei celor şapte indici şi ajustarea periodică a acestora

Bursa de la Bucureşti a închis miercuri în scădere. Lichiditate modestă

Bursa de la Bucureşti a închis luni în scădere uşoară

Bursa închide în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa închide în scădere pe toţi indicii ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Tranzacţiile speciale cu acţiuni Fondul Proprietatea au urcat marţi rulajul BVB la 20,59 milioane euro

Bursa a închis luni în urcare ușoară

Bursa a închis luni în urcare ușoară

Bursa a avut o zi confuză din cauza sancţiunilor contra Rusiei

Bursa a închis în scădere

Bursa a închis în scădere

Bursa din Bucureşti vrea în lumea bună a pieţelor şi cere raportări mai riguroase companiilor cu pretenţii

Tranzacţiile de peste 11 milioane euro marți pe Bursa de la București

Bursa a închis în uşoară scădere şedinţa de marţi

Bursa a închis luni în creştere uşoară

Bursa a închis luni în creştere uşoară

Bursa a închis vineri în scădere

Bursa a închis vineri în scădere

Bursa a crescut miercuri cu 0,38%

Bursa a crescut miercuri cu 0,38%

Săptămână roşie la Bursă. S-au pierdut 4,2 miliarde de lei

Bursa de la Bucureşti scade uşor în prima parte a şedinţei