Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 9,31% în luna februarie, de la 9,62% în luna ianuarie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,37%, mărfurile nealimentare cu 9,41%, iar mărfurile alimentare cu 7,89%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Energia electrică a înregistrat cea mai mare creştere de preţ din ultimul an.