integral

Adrian Vasilescu (BNR), interviu Agerpres: Dacă nu era al doilea război mondial, România era o mare putere economică

Într-un interviu acordat AGERPRES, Adrian Vasilescu a amintit de perioada în care România a obţinut performanţe notabile în toate domeniile, respectiv a doua jumătatea secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, perioadă care demonstrează că nu ereditatea românilor este de vină pentru slaba performanţă economică din prezent, ci conjunctura internaţională, dar şi slaba noastră educaţie în ceea ce priveşte asumarea provocărilor. În opinia sa, dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, astăzi România ar fi fost o mare putere economică
Consilierul guvernatorului BNR susţine că, pentru perioada următoare, educaţia ar trebui să fie prima urgenţă în România, inclusiv educaţia economică.

Adrian Vasilescu (BNR), interviu Agerpres: Dacă nu era al doilea război mondial, România era o mare putere economică