„Vizita este pe cale de a fi pregătită. Ea va avea loc foarte curând", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Conform agenţiei de presă ruse Interfax, această...
Rusia a precizat luni că va fi nevoită să răspundă pe măsură pentru a reinstaura echilibrul militar cu Statele Unite dacă Donald Trump chiar va retrage SUA din acordul nuclear şi va dezvolta noi...
Decretul semnat de Vladimir Putin a intrat în vigoare la data semnării, precizează Kremlinul într-un comunicat. În favoarea candidaturii lui Dmitri Medvedev s-au pronunţat 374 din totalul celor...
În cursul convorbirii, cei doi lideri au discutat despre 'acţiunile pentru facilitarea unei rezolvări paşnice a situaţiei din sud-estul Ucrainei' şi au stabilit că 'dialogul va continua', potrivit...
La finele săptămânii trecute administraţia americană a decis înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei, în legătură cu situaţia din Ucraina. Pe lista neagră au fost adăugate noi nume de oficiali...
Aceste trei condiţii ar fi fost prezentate la întâlnirea din 5 martie de la Paris dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său american John Kerry, a indicat sursa citată de...
'Încă sperăm că se vor găsi unele puncte de acord ca rezultat al dialogului pe care partenerii noştri încă nu l-au respins', a afirmat oficialul rus, citat de Ria Novosti. 'Cred că nu a început...
Potrivit unei surse apropiate de administraţia prezidenţială, autorităţile ruse vor să controleze, în special, discuţiile privind problemele de corupţie sau naţionalismul pe Internet. "Aceasta...
Cu un an în urmă, după alegerile prezidenţiale, 17% din populaţie ar fi dorit ca Putin să conducă Rusia până în anul 2024. Dar acum numai 22% mai vor să-l vadă reales preşedinte în anul 2018, 55%...
Aceste concluzii au fost publicate de către Centrul pentru Studii Strategice, la solicitarea Comitetului pentru Iniţiativă Cetăţenească, un institut creat de către Aleksei Kudrin, un fost ministru...
Igor Holmanskih, şef de atelier în uzinele UralWagonZavod din Nizhny Tagil, un complex important al industriei militare ruse, a ieşit în evidenţă în timpul unei conferinţe video cu Putin, după...
În timpul conversaţiei lor telefonice, Merkel şi Putin au discutat despre "perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, în special contactele prevăzute la nivel înalt", a precizat...
Anonymous a revendicat atacul pe contul său de Twitter, după care a postat imagini pentru a-şi susţine afirmaţiile, scrie Russia Today. Site-ul serviciilor de informaţii ruse, fsb.ru, a avut,...
Site-ul zakupki.gov.ru dezvăluie că aproximativ 1.000 de oaspeţi vor sărbători cu mâncăruri fine cum ar fi nisetru în sos de şampanie, crab pe grătar, mini-ratatouille şi cocoa cappuccino,...