Consiliul UE a adoptat, luni, o decizie privind poziţia pe care Uniunea Europeană o va adopta în cadrul Comitetului de asociere UE-Ucraina, reunit în configuraţia comerţ, în ceea ce priveşte reducerea sau eliminarea taxelor vamale pentru o varietate de produse agroalimentare, cum ar fi produsele lactate, fructele şi legumele proaspete, carnea şi preparatele din carne, informează un comunicat de presă, relatează Agerpres.