legea preventiei

Biriş: Legea prevenţiei este precum aghiazma, te ajută în măsura în care crezi în ea

Legea prevenţiei este precum aghiazma, adică te ajută în măsura în care crezi în ea, iar ca să producă efecte pozitive este nevoie de voinţă, a declarat miercuri avocatul Gabriel Biriş, într-o conferinţă organizată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

Biriş: Legea prevenţiei este precum aghiazma, te ajută în măsura în care crezi în ea
Legea prevenirii intră în vigoare

Legea prevenirii intră în vigoare

Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii prevenirii

Jianu: Legea prevenţiei este o formă fără fond. Nu mai conţine prevenire pentru nicio contravenţie

Legea prevenţiei a fost adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional

ANAF a dat în primul trimestru amenzi în creştere cu 18,2%

Laufer despre Legea prevenţiei: Ministerul pentru Mediu de Afaceri va crea un portal de informare a contribuabilului

Petrescu: Legea prevenţiei reprezintă o etapă în strategia de îmbunătăţire a relaţiei statului cu mediul de afaceri

Guvernul a adoptat Legea prevenţiei

Guvernul a adoptat Legea prevenţiei

Petrescu: Proiectul Legii prevenţiei va fi adoptat joi de Guvern. Documentul merge la Parlament pentru aprobare în regim de urgenţă

Legea prevenţiei, în primă lectură la Guvern; proiectul vizează aproximativ 290 de contravenţii

Proiectul Legii prevenţiei a fost schimbat. Mai puţine nereguli eligibile pe listă

ANAF a început să aplice Legea Prevenţiei înainte de intrarea în vigoare. A dat avertismente în loc de amenzi pentru 45% dintre cei verificaţi

Şeful ANAF: Legea prevenţiei se află la nivel de negociere între ministere. Fiscul are o listă de propuneri la actul normativ

Ministrul pentru IMM: Legea prevenţiei va determina o îmbunătăţire a nivelului de colectare la buget

Petrescu, despre Legea prevenției: Contravenientul va beneficia de prevenție o singură dată în termen de trei ani de la avertisment

Ministerul pentru Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică Legea prevenţiei

Legea prevenţiei va avea o componentă pentru administraţia locală. Proiectul va fi publicat joia viitoare

Dragnea: I-am cerut lui Sorin Grindeanu ca în Legea prevenţiei să fie un capitol şi pentru administraţia locală

Grindeanu: În câteva zile vom supune dezbaterii Legea prevenţiei

Petrescu: Iniţiativa legislativă privind Legea prevenţiei va intra săptămâna viitoare în dezbatere publică

Grindeanu: Se lucrează la legea unică a salarizării şi la legea prevenţiei

Legea prevenţiei: Firmele vor primi mai întâi un termen de 7 zile pentru a-şi rezolva problemele şi abia apoi pot fi sancţionate

Jianu: Legea prevenţiei va fi gata în primul trimestru din 2017. Statul aplică întâi măsuri de prevenţie şi apoi amenzi