legea salarizarii bugetare

Guvernul a modificat, prin OUG, Legea salarizării pentru ca angajaţii din sectorul public să nu aibă venituri mai mici faţă de luna februarie

Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează Legea salarizării unitare, fiind instroduse corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie au fost mai mici decât în luna februarie. Astfel, au fost scoase gărzile din procentul de 30 la sută prevăzut pentru plafonarea sporurilor, iar spitalele de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă vor putea depăşi acest plafon, scrie News.ro.

Guvernul a modificat, prin OUG, Legea salarizării pentru ca angajaţii din sectorul public să nu aibă venituri mai mici faţă de luna februarie
Olguţa Vasilescu: Vor fi acordate sume compensatorii tuturor angajaţilor din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri

UPDATE Ministrul Sănătăţii a anunţat că Legea salarizării va fi modificată: a fost aplicată uneori subiectiv

Premierul Dăncilă: Nu putem vorbi de scăderi salariale, ci de creşteri ale salariilor

Ministerul Muncii: Bugetarii care prestează aceeaşi muncă, indiferent de instituţie, vor fi plătiţi la fel în anul 2022

Preşedintele Iohannis se întâlneşte marţi cu premierul şi ministrul Muncii. Tema - efectele aplicării legii salarizării bugetarilor

Preşedintele Iohannis se întâlneşte marţi cu premierul şi ministrul Muncii. Tema – efectele aplicării legii salarizării bugetarilor

Cum se aplică legea salarizării bugetarilor în 2018. Răspunsurile Ministerului Muncii

Liviu Dragnea: Legea salarizării nu se poate aplica fără transferul contribuţiilor

CSM îi cere preşedintelui Iohannis retrimiterea legii salarizării în Parlament

Procurorul General s-a adresat preşedintelui şi Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR în legătură cu Legea salarizării

Legea salarizării: Sindicatele vor trebui consultate la stabilirea salariilor funcţionarilor din administraţia locală

Grindeanu, despre nemulţumirile administraţiei locale faţă de Legea salarizării: Proteste cred că e mult spus

Olguţa Vasilescu: Administraţiile locale se vor întinde cât le e plapuma. Se vor gândi dacă le trebuie acelaşi număr de oameni

Salarii majorate la ANAF în Legea salarizării. Funcţionar: Mi-e ruşine cu salariul de 4.000 lei. Olguţa Vasilescu: Şi eu aveam acelaşi salariu

Ministrul Muncii: Legea salarizării va aduce o creştere medie a salariilor cu 56%. Pentru 3% din bugetari salariile vor scădea

Dragnea: Proiectul legii salarizării o să-l depunem luni în Parlament

Grindeanu: Impactul legii salarizării e mai bine susţinut de o dezbatere parlamentară

Ştefan: Legea salarizării unitare este necesară pentru a stabiliza sistemul de salarizare; acesta este haotic

Olguţa Vasilescu: Trimitem luni la Parlament Legea salarizării, iar în iunie o trimitem la promulgare preşedintelui

Vasilescu, BNR: România trebuie să majoreze salariile, dar poate exista riscul ca guvernul să dea cu o mână şi să ia cu două

Grindeanu: Noua lege a salarizării unitare va face ordine într-un sistem care nu este foarte bine calibrat

Olguţa Vasilescu: Raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu va fi 1 la 12

Costin, BNS, despre legea salarizării: Unele categorii socio-profesionale vor rămâne în altă poză de familie;unii în sepia, alţii în color

Ministrul Muncii: Sporurile vor fi plafonate la 30% în noua lege a salarizării. Vor scădea doar salariile bugetarilor de lux

Grindeanu: Ministerul Muncii este aproape de linia de final pentru a prezenta proiectul Legii salarizării unitare

Cioloş: Creşterile din legea salarizării bugetare sunt în primul rând la salariile mai mici

Pâslaru: Legea salarizării personalului bugetar are un impact financiar de 19,5 miliarde de lei

Hossu, despre Legea salarizării: Este o lege proastă. Trebuie lucrat mai mult pentru a face o lege adecvată

Cioloş: Dacă cineva se aşteaptă să venim cu noi ordonanţe pentru corecţii în sistemul de salarizare, nu cred că e bine

Costin (BNS): Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie - martie

Costin (BNS): Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie – martie

Legea salarizării presupune creşterea alocării bugetare cu 14 miliarde lei până în 2021, masa salarială urcă cu 29,1%