marile listari

Şeful Fondului Proprietatea face presiuni asupra Guvernului să continue privatizările prin Bursă

Fondul Proprietatea face presiuni asupra Guvernului României pentru a accelera privatizările prin oferte publice inițiale (IPO) ale companiilor de stat, potrivit declaraţiilor lui Greg Konieczny, şeful administratorilor Fondului Proprietatea, citat de revista Business New Europe.

Şeful Fondului Proprietatea face presiuni asupra Guvernului să continue privatizările prin Bursă
Şefii Fondului Proprietatea sancţionează necunoaşterea legii de către ministrul Economiei şi renunţarea la listarea Salrom

Gerea: Complexul Energetic Oltenia se află într-o

Gerea: Complexul Energetic Oltenia se află într-o „mică restructurare”. Listarea la Bursă întârzie

Hidroelectrica are şanse mici să ajungă la Bursă în 2015. Va fi un an fără mari listări, spune şeful Fondului Proprietatea

Artizanul listărilor la Bursă, Gabriel Dumitraşcu, înlocuit de la conducerea direcţiei de privatizare din Ministerul Energiei

Erste Research: Riscul acţiunilor „electrice” de la bursă va fi accentuat în 2015 de tarifele reglementate

Cum va continua Hidroelectrica, în 2015, spectacolul marilor listări la Bursă din anii anteriori. Va fi cea mai mare IPO

Ce perspective au companiile statului la bursă, după evoluţiile din 2014

Efectul marilor listări: Bursa a făcut un profit de trei ori mai mare în T3 din 2014

Brokerii: Bursa din Bucureşti poate sfida pesimismul Occidentului cu creşteri, până la sfârşitul anului

Ponta: Ordonanţa privind dezvoltarea pieţei de capital va fi pusă în dezbatere mâine pe site-ul MFP

Electrica are cea mai slabă performanţă după primele trei zile de bursă, dintre toate acţiunile similare

SENTIMENTE de vară: Electrica a propulsat bursa într-un raliu de curtoazie. Ce şanse are tendinţa de creştere

Câştiguri de până la 40% din pariurile pe acţiunile energetice ale Statului, cotate la Bursă până acum

Privatizarea anului: La ce preţ se va vinde Electrica, potrivit estimărilor brokerilor

SENTIMENTUL de dimineaţă: Corecţia negativă severă ameninţă să compromită tendinţa de creştere din ultimii ani

SENTIMENTE de primăvară: Lăcomie de creştere în vest, iluzia dividendelor la Bucureşti - UPDATE

SENTIMENTE de primăvară: Lăcomie de creştere în vest, iluzia dividendelor la Bucureşti – UPDATE

SENTIMENTUL de dimineaţă: Bucureştiul s-a săturat de volatilitatea occidentală. Stagnează

SENTIMENTUL de dimineaţă: Cheltuielile Facebook iau faţa lui Putin între argumentele pentru o zi de scăderi.

SENTIMENTUL de dimineaţă: Umbra conflictului cu Rusia se întinde asupra Germaniei. Dividendele Bucureştiului

SENTIMENTUL de dimineaţă: Consolarea este că preţurile mai mici înseamnă randamente de dividende mai bune

SENTIMENTUL de dimineaţă:

SENTIMENTUL de dimineaţă: „În sfârşit ne interesează expunerea pe Rusia, dar nu ne sperie” – un investitor

SENTIMENTUL de dimineaţă: Jucătorii încep să vadă dincolo de profitul de mâine. FED anunţă scumpirea dolarilor

SENTIMENTUL de dimineaţă: Lumea nu se teme de război. Miză mai mare la masa FED decât pe frontul din Crimeea

SENTIMENTUL de dimineaţă: Pacea lui Putin pare suficientă pentru pieţe, dar ţarul nu a spus încă tot

SENTIMENTUL de dimineaţă: Nu cunoaştem dimensiunea răului. Este anexarea Crimeei negociabilă?

SENTIMENTUL de dimineaţă: Dans pe gheaţă subţire. Sportivii burselor lumii cumpără puţin şi vând mult

SENTIMENTUL de dimineaţă: Vine frig de la Răsărit. Din China, sare peste Crimeea

SENTIMENTUL de dimineaţă: Cumpărături cu frica în oase şi ochii pe Ucraina. La Bucureşti  - mica ciupeală

SENTIMENTUL de dimineaţă: Cumpărături cu frica în oase şi ochii pe Ucraina. La Bucureşti – mica ciupeală

SENTIMENTUL de dimineaţă: Ucraina este un pretext bun pentru pesimiştii

SENTIMENTUL de dimineaţă: Ucraina este un pretext bun pentru pesimiştii „de serviciu”, dar nu cel mai bun

SENTIMENTUL de dimineaţă: Curaj. Cui îi pasă de Ucraina, când se anunţă salariile în America?