Motesar Holdings, deţinută de companii din Luxemburg şi Cipru, a fost cooptată ca asociat cu peste 93% din capitalul social al MG Tec Industry, care deţine o fabrică de produse igienice sanitare în Dej, după ce a majorat capitalul firmei cu peste 141 de milioane de lei, reiese dintr-o decizie a societăţii din 8 octombrie 2024, obţinută de Economica.net. Vasile Nicolae Hăşmăşan a devenit astfel asociat minoritar, cedând controlul afacerii pe care a fondat-o la Dej firmei Motesar Holdings.