misogini

Un an de când românii i-au trimis la Bruxelles: cum au reprezentat România europarlamentarii noștri. Top de la cei mai leneși la cei mai activi

A trecut deja un an de când noii europarlamentari Români și-au primit birourile bine plătite de la Bruxelles. ECONOMICA.NET le-a căutat activitatea avută după un an de zile acolo. Dintre toate activitățile, ne-am oprit la cea mai importantă, așa cum e socotită de forul european: luările de cuvânt în plenul Parlamentului. Cel mai activ europarlamentar a fost de departe Maria Grapini, cu 52 de intervenții. Iar cei mai slabi au fost Blaga și Manda, care nu au avut nici măcar o singură intervenție. Subiectele abordate de parlamentarii români au fost diverse, mergând de la mutilarea genitală a femeilor și egalitatea de gen și cazul George Floyd, până la măsuri de combatere a crizei COVID, sprijinul infrastructurii din România, diferențele de subvenții primite de fermierii români față de cei din vest sau situația muncitorilor români în UE. I-am aranjat în ordinea inversă a intensității activității în plen, așadar, cei mai activi sunt la final. ECONOMICA.NET a ales câte un discurs considerat interesant pentru alegători, în dreptul fiecărui parlamentar. În unele cazuri, pot părea neinteresante, sau irelevante pentru România, dar este tot ce am găsit. Alte ori, am găsit discursuri politice solide care privesc direct interesele României.

Un an de când românii i-au trimis la Bruxelles: cum au reprezentat România europarlamentarii noștri. Top de la cei mai leneși la cei mai activi