Claudiu Nasui (Nasui Claudiu-Iulius-Gavril) a fost deputat USR în legislatura 2017-2020 și membru al comisiei de buget, finanțe, bănci din Camera Deputaților. Înainte de asta, a făcut parte din cabinetul Ministrului Finanțelor Publice în cadrul guvernului Cioloș, unde a lucrat la proiecte de transparență bugetară, îmbunătățirea legislației privind investițiile publice și dezvoltarea mijloacelor moderne de plată a impozitelor cu cardul. După desemnarea lui Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor, pentru poziția de premier, portofoliul Finanțelor ar reveni economistului USR, Claudiu Năsui.