noi conditii de creditare la prima casa

„Prima Casă” ar putea dispărea. Dobânda la credit ar fi de cel puţin 7,5%, iar taxa pe active face acest produs perdant pentru bănci

Votarea bugetului de stat pe 2019 va aduce probabil şi aprobarea plafonului pentru reînceperea derulării programului Prima Casă, chiar dacă acum va fi impusă limită de vârstă şi un nivel mai mare al avansului. Rămâne de văzut însă câte bănci vor mai intra în acest program. Chiar dacă au garanţia statului şi implicit sunt obligate să constituie provizioane mai mici, datorită fapătului că acest produs a devenit neprformant toate băncile ar trebui să renunţe la distribuirea sa. Mai exact, toate ofertele existente în piaţă au o dobândă de maximum 5,5%, în condiţiile impuse de legislaţia programului. După introducerea taxei pe lăcomie, costurile-oricum mari-ale acestui produs au ajuns la minimum 7,5%, ceea ce înseamnă că băncile ar accepta să dea credite Prima Casă cu o pierdere asumată de minimum 2%.