Arbitrul pieței energiei – ANRE, o instituție care reglementează afaceri de miliarde de euro, se află în centrul unor acuzații interne, care au ajuns la DNA, scrie Hotnews.ro. Departamentul Juridic al instituției a sesizat, zilele trecute, organele de anchetă, cu privire la o posibilă strategie procesuală impusă la nivel de conducere, care a avut ca efect pierderea premeditată a litigiului cu furnizorul Nova Power & Gas.