parlamentelor regatului unit

Parisul a declarat „stare de urgenţă climatică”

Autorităţile de la Paris au declarat marţi „stare de urgenţă climatică”, alăturându-se numeroaselor municipalităţi din lumea întreagă care au iniţiat un demers similar sau, mai recent, Parlamentelor Regatului Unit şi cel al Irlandei, potrivit AFP, relatează Agerpres. 

Parisul a declarat