De la puțin peste 3.500 de participanți și beneficiari (moștenitori) care au încasat suma din cont în prima jumătate a lui 2019, în perioada similară a acestui an am ajuns deja la aproape 5.200 de...
Pe segmentul pensiilor administrate privat (Pilonul II), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finele lunii martie, a fost de 60,14 miliarde de lei (12,46 miliarde de euro), pe un ritm...
"Aceşti bani din contribuţia la Pilonul 2 rămân în contul persoanei până la pensionare, cu precizarea că avem realmente nevoie să discutăm mai mult despre randament, avem nevoie şi sunt în plin...
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 37,1 miliarde de lei, respectiv 60,91%. Pe locul doi se află acţiunile, cu 13,4 miliarde de lei (22,5%). Obligaţiunile...
Economica vă prezintă în continuare, integral, poziţia Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA cu privire la intenţia Guvernului să crească contribuţia la Pilonul II de pensii, în...
"Sunt ţări dezvoltate care s-au lovit de această problemă. Noua Zeelandă şi Anglia au schimbat deja sistemul de pensii şi dau o mai mare atenţie pilonului de pensii private, pentru că de acolo ai...
Proiectul de lege practic anulează prevederile OUG 114 referitoare la pensiile private. Astfel, dacă, potrivit ordonanței date de Guvernul PSD, orice persoană care a cotizat cel puțin cinci ani la...
"Sistemul de pensii trebuie reformat, e clar, şi trebuie să luăm în calcul două lucruri: este o generaţie mare care iese la pensie, şi din spate resursele care vin nu mai sunt la fel de mari,...
“Azi la ora 17 se va da citire noului text de modificare a OUG 114. Toate cerințele de capital suplimentar impuse fondurilor de pensii private vor disparea. Dispare și posibilitatea de a te muta...
"Având în vedere faptul că depozitele populaţiei la bănci au crescut cu 8,8% în ultimele 12 luni, respectiv 5,2% în termeni reali, ar fi benefic ca o parte din sumele economisite să se îndrepte şi...
"Nu intenţionăm schimbări în privinţa contribuţiilor la Pilonul I, cât intenţionăm să avem discuţii tehnice cu cei din Ministerul de Finanţe şi să ne lămurim asupra modului în care se colectează...
Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârşitul lunii iunie 2019, de 5,8% comparativ cu 5,22% în decembrie 2018. "Activele fondurilor de pensii private au depăşit...
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 31,58 miliarde de lei, respectiv 59,14%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 10,279 miliarde de lei (19,25%). Obligaţiunile...
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,06 miliarde de lei, respectiv 57,52%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,96 miliarde de lei (19,07%). Depozitele bancare...
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 31,32 miliarde de lei, respectiv 61,3%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,36 miliarde de lei (18,32%). Depozitele bancare se...
Reprezentanţii PwC au organizat joi o dezbatere pe tema modificărilor anunţate de Guvern la ordonanţa 114 şi la Codul de Procedură Fiscală. "Vorbind de fondurile de pensii, de Pilonul II, din...
Prin OUG 114, anunţată în decembrie 2018, Guvernul vrea să impună o serie de măsuri fiscale controversate, care au reprezentat subiectul unor discuţii aprinse în primele trei luni ale acestui an,...
"Se va intra joi cu o variantă în şedinţa de Guvern, dar trebuie să avem varianta corectă şi cea mai transparentă. (...) Varianta cea mai bună va fi cea agreată de toate părţile", a spus Budăi....
Vezi aici cererea de retragere de la Pilonul 2 Norma ASF stabilește procedura de încetare a plății contribuțiilor la Pilonul II de pensii. Astfel, participanții care au cotizat cel puțin 5...
Acesta a confirmat totodată informațiile transmise anterior de Profit.ro cu privire la solicitările adresate de Guvern administratorilor de fonduri. ”Cotele de capitalizare ale fondurilor de...
"Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată...