Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 85,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2025, o creștere de 28% comparativ cu primele nouă luni din 2024. Compania a încheiat această perioadă cu un rezultat operațional de 10,2 milioane de lei, de 11 ori mai mare decât în anul precedent, și un profit net de 3,7 milioane de lei, față de o pierdere de 3,8 milioane de lei înregistrată în 2024. Datorită performanței înregistrate în primele nouă luni ale anului, Agroserv Măriuța a majorat estimările bugetare pentru 2025, atât în ceea ce privește veniturile, cât și profitabilitatea.