plati fnuass octombrie

Deficitul Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate scade cu 40% la 1,41 miliarde de lei în primele zece luni, pe fondul creşterii subvenţiilor cu 22%- analiză

Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a avut deficit de 1,41 de miliarde de lei în primele zece luni din anul 2021, cu aproape 40% mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza făcută de Economica.net, pe baza execuţiilor Fondului. Scăderea deficitului e urmarea creşterii subvenţiilor – a două sursă de bani la FNUASS – cu peste 22% în perioada analizată. De la începutul crizei provocate de Covid-19, din bugetul FNUASS se suportă serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, şi a complicaţiilor acestei boli, indiferent că sunt asigurate, neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau că provin din alte state.

Deficitul Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate scade cu 40% la 1,41 miliarde de lei în primele zece luni, pe fondul creşterii subvenţiilor cu 22%- analiză