Banii au fost plătiţi beneficiarilor PNDR 2020, respectiv către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice locale. Din totalul fondurilor nerambursabile plătite, peste 3,6...
El a susţinut că rata de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 este în prezent de 67%, dar se ridică la 74% dacă se iau în calcul...
Începând cu data de 11 mai 2020, ora 9:00, vor fi primite proiecte pe sM 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor...
Beneficiarii PNDR au posibilitatea de a reorganiza, restructura sau reprograma activităților care fac obiectul finanțării prin PNDR, prin: - prelungirea anumitor etape din graficul de...
Potrivit anunţului publicat pe SICAP, se vor achiziţiona: 504 calculatore, 504 UPS, 64 de licenţe Office 365 Business Premium pe o durată de 48 luni; 48 luni de licenţiere pentru subscripţia de...
"MADR informează că beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care au încheiat contracte de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi care au depus cererile de...
"Începând cu data de 1 aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din...
"Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a plătit, până în momentul de faţă, către beneficiarii ei, dintr-un total de 8,13 miliarde de euro, cât are Programul Naţional de Dezvoltare Rurală...
"În momentul de faţă, pe ceea ce înseamnă implementarea PNDR - AFIR, avem plăţi autorizate către beneficiari de peste 4 miliarde de euro. Aici fac o mică paranteză. În actualul exerciţiu...
"În primul rând vom abandona Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ca şi concept, el se va stinge în exerciţiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se...
În cea de-a doua etapă de implementare a modulului, vor putea solicita rambursarea cheltuielilor prin depunerea online a documentelor necesare beneficiarii submăsurilor 4.1 Investiţii în...
"Am ajuns la o rată de absorbţie din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală de 40,2%, asta în materie de plăţi, dar dacă este să luăm în calcul şi acea prefinanţare de 325 milioane de euro, rata...
"În ultima vreme, am întâlnit câteva situaţii grave în care oameni de bună credinţă au fost înşelaţi şi păgubiţi de diferite persoane al căror scop nu este altul decât acela de a induce în eroare...
"În şedinţa de Guvern a fost aprobat un memorandum privind raportul negocierii contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii în valoare de până la 450 de milioane de...
"În PNDR am făcut salturi extraordinare şi cred că anul acesta va fi posibil să depăşim 50% grad de absorbţie. Lucrurile sunt într-o analiză periodică. (...) În 2015 şi 2016 niciun cent nu a fost...
Sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional s-a deschis vineri, inclusiv pentru teritoriul ITI - Delta Dunării, aceasta...
Conform anunţului, contractul presupune achiziţia serviciilor de consiliere în vederea asigurării serviciilor de consiliere pentru fermierii care activează în ferme mici pentru pregătirea planului...
O altă prevedere cu impact real în derularea mai rapidă a procedurilor de achiziţie o reprezintă posibilitatea solicitanţilor notificaţi în urma rapoartelor de selecţie de a opta pentru demararea...
'Continuăm demersurile prin care dorim să fim cât mai aproape de beneficiarii noştri şi să îi sprijinim pentru a-şi duce la bun sfârşit investiţia pe care şi-au asumat-o. Această informare este în...
Aceste modificări vizează simplificarea normelor aplicabile măsurilor de ecologizare aferente plăţii pentru înverzire, creşterea flexibilităţii aplicării sprijinului cuplat, sens în care se...
'Decizia de prelungire a fost luată de către Autoritatea de Management pentru a permite celor care, din motive obiective, nu au reuşit până la această dată să obţină toate acordurile, avizele sau...