prima casa 2020

Care este cea mai avantajoasă bancă pentru un credit Noua Casă

Dacă te numeri printre românii interesați de achiziția unei locuințe în perioada următoare, probabil că ai urmărit cu sufletul la gură epopeea Prima Casă în 2020, până la recenta sa transformare în Noua Casă. Devenit recent funcțional, noul program dispune, în momentul de față, de un plafonul de finanțare în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de lei. Deși 15 bănci s-au înscris în programul Noua Casă, doar o parte dintre acestea au început să acorde, efectiv, să acorde asemenea credite ipotecare, potrivit Mediafax. Din cele de mai jos poți afla care este, în momentul de față, cea mai avantajoasă ofertă pusă la dispoziție de o bancă pentru Noua Casă, dar și o serie de alte informații despre program.

Care este cea mai avantajoasă bancă pentru un credit Noua Casă